Începând din toamna anului 2013, Dog Assist oferă terapie asistată de animale beneficiarilor Asociației Caritas Eparhial Greco-Catolic Cluj, Departamentul de Asistență și Consiliere pentru Persoane cu Handicap (D.A.C.P.H.) – asociație dedicată îmbunătăţirii calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi şi a membrilor familiilor acestora.

În prezent, 13 copii împărțiți în două grupe beneficiază regulat de intervenții asistate de animale în vederea atingerii unor obiective precum:

– dezvoltarea și îmbunătățirea comunicării, vorbirii și a limbajului funcțional, dar și a abilităților de socializare și cooperare;
– îmbunătățirea memoriei de scurtă și lungă durată și a atenției;
– dezvoltarea și îmbunătățirea abilităților emoționale;
– dezvoltarea motricității fine și grosiere, dezvoltarea funcționalității membrelor afectate și creșterea gradului de independență.