Cine suntem noi?

Suntem o echipă de entuziaști care vrea să schimbe concepții și să împlinească idei. Noi nu am inventat terapia asistată de animale și nici măcar nu suntem primii care o folosesc în România (și cu siguranță nici singurii). Noi vrem doar să o facem cât mai populară în așa fel încât cât mai multe persoane să ajungă să se bucure de beneficiile ei.

Ce suntem noi?

 

Asociația DOG ASSIST este o organizație neguvermanentală înființată în anul 2013, fără scop lucrativ, cu personalitate juridică. Echipa Dog Assist este una multidisciplinară, formată din specialiști conductori canini și câini de terapie atestați și din psihologi clinicieni, instructori canini și medici veterinari, ce țintește spre îmbunătățirea calității vieții umane prin înțelegerea și utilizarea metodelor care au la bază interacțiunea om-animal.

Valori

În toate acțiunile noastre, suntem ghidați de următoarele valori de bază:

IMPLICARE – Valorificăm interacțiunea pozitivă dintre om – animal prin impactul acesteia asupra sănătății și îmbunătățirii calității vieții, angajându-ne să răspundem nevoilor beneficiarilor și comunității cu suport și empatie.

RESPECT – Fără a face diferență între rasă, sex, religie, cultură și etnie recunoaștem și apreciem individualitatea beneficiarilor pe care îi servim, manifestând totodată respect față de animale și rolul lor în comunitate.

CALITATE – Fiind o echipă multidisciplinară, prin abilități, cunoștințe și pasiune ne orientăm spre oferirea de servicii de calitate și susținerea educației.

ENTUZIASM – Suntem motivați în acțiunile noaste de dorința de a schimba concepții și de a împlini idei.

Misiunea Asociatiei Dog Assist

Este aceea de a promova, sprijini, realiza și coordona activități care să contribuie la dezvoltarea din punct de vedere psiho-emoțional, cognitiv, social, educațional, cultural și ecologic a cât mai multor beneficiari prin:
1. Intervenții asistate de animale (terapie asistată de animale și activități asistate de animale);
2. Pregătirea, testarea și atestarea câinelui de terapie și a conductorului canin;
3. Demararea, participarea și diseminarea proiectelor de cercetare în domeniul terapiei asistate de animale.

Viziunea Dog Assist

Punând pe prim plan armonia dintre oameni și animale, prin implementarea și popularizarea terapiei asistate de animale în România, Asociația Dog Assist este dedicată să inspire, motiveze și să asigure confort beneficiarilor săi. Alături de co-terapeuții noștri patrupezi, atingem inimi, schimbăm vieți!

Echipa Noastra

 

George Mosoia

George Mosoia

Camelia Mosoia

Camelia Mosoia

Veronica Șut

Veronica Șut

Vrei să devii voluntar?

Completeaza forumularul cu informatile de baza si te vom contacta in cel mai scurt timp.
Contactează -ne

Cine suntem?

Suntem o echipă de entuziaști care vrea să schimbe concepții și să împlinească idei. Noi nu am inventat terapia asistată de animale și nici măcar nu suntem primii care o folosesc în România (și cu siguranță nici singurii). Noi vrem doar să o facem cât mai populară în așa fel încât cât mai multe persoane să ajungă să se bucure de beneficiile ei.

Asociația DOG ASSIST este o organizație neguvermanentală înființată în anul 2013, fără scop lucrativ, cu personalitate juridică. Echipa Dog Assist este una multidisciplinară, formată din specialiști conductori canini și câini de terapie atestați și din psihologi clinicieni, instructori canini și medici veterinari, ce țintește spre îmbunătățirea calității vieții umane prin înțelegerea și utilizarea metodelor care au la bază interacțiunea om-animal.

De ce terapie asistată de animale (TAA)?

Terapia asistată de animale este un domeniu relativ nou, primele atestări oficiale fiind din anii 1900. De atunci, popularitatea și utilizarea ei au crescut considerabil, devenind acceptată ca și terapie complementară de multe școli și practicanți ai psihologiei, dar și specialiști din alte domenii.

O dată cu utilizarea tot mai frecventă a TAA, au început să apară, de asemenea, mai multe cercetări în domeniu. În literatura de specialitate, efectele benefice ale activităților asistate de animale au fost demonstrate pe parcursul anilor în dificultăți precum cele vizând deficite motorii, emoționale, atenționale, motivaționale, dar și în rezolvarea unor probleme de relaționare, în facilitarea integrării sociale, în scăderea nivelului de anxietate și stres în general și îmbunătățirea calității vieții. Totodată, studiile de specialitate relevă faptul că activitățile asistate de animale pot contribui la creșterea aderenței la tratament, la îmbunatățirea dispoziției, însă și la reducerea nivelului simptomelor depresive, durerii, nevoilor de analgezice și pot ajuta la scăderea nivelului de oboseală al beneficiarului. Servind drept catalizatori în comunicare, animalele pot aduce îmbunătățiri în ceea ce privește socializarea și dezvoltarea abilităților sociale.

Aceia dintre noi care au avut sau au acasa un animal, pot să certifice impactul pozitiv major pe care acestea în au asupra vieții lor. Setimentul de siguranță, dragostea și acceptarea necondiționată pe care animalele o oferă stăpânilor sunt aduse de către patrupezi în cadrul terapiei, crescându-i astfel eficiența.
Pentru mai multe informații, te rugăm să accesezi rubrica Beneficiile TAAA sau Resurse.

Ce animale pot fi folosite pentru terapie și activități asistate de animale (TAAA)?

Câinii sunt cele mai populare animale folosite pentru TAAA, însă acestea nu se rezumă doar la specia canină. Sunt o mulțime de alte specii folosite, cu o eficiență dovedită științific, precum caii, delfinii, pisicile etc.

Ce obiective vizează o ședință TAA?

  • Restabilirea și menținerea funcțiilor fizice, cognitive și emoționale;
  • Îmbunătățirea abilităților și competențelor necesare desfășurării activităților;
  • Îmbunătățirea stării de bine subiective a beneficiarului;
  • Oferirea de sprijin în vederea creșterii nivelului de independență;
  • Oferirea de sprijin în vederea integrării sociale a beneficiarului.

Obiectivele specifice ale terapiei asistate de animale se bazează și se stabilesc în funcție de nevoile, resursele, tulburările fiecărui beneficiar și solicită sprijinul cadrelor specializate.

Service dogs, câini de căutare și salvare și câini de terapie. Care este diferența?

Acestea sunt doar 3 categorii din așa numitele „professional working groups” și se referă la câini care deservesc un scop specific ce necesită dresaj de specialitate. Valoarea și eforturile lor nu se rezumă doar la o anumită rasă sau companie.

  • Service dogs: oferă asistență persoanelor cu dizabilități (fie ele motrice, de vedere, auz sau alte dizabilități fizice și/ sau psihice, fiind special antrenați pentru a îndeplini sarcini direct relaționate cu dizabilitatea proprietarului. Altfel spus, service dogs sunt învățați comportamente pentru a-și asista proprietarii în activitățile curente;
  • Câini de căutare și salvare: sunt câini folosiți pentru căutarea persoanelor dispărute sau pentru salvarea oamenilor în cazul dezastrelor naturale (avalanșe, cutremure, etc) sau a altor incidente de mare anvergură, care implică punerea în pericol a vieților omenești;
  • Câini de terapie: oferă, împreună cu conductorul canin și terapeutul specializat, ședințe de terapie pentru persoane cu tulburări fizice sau psihice, persoane vârstnice sau copii, fac vizite în azile, spitale, orfelinate, medii afectate de dezastre, facilități pentru reabilitare, și nu numai.

Poate orice câine deveni câine de terapie?

Terapia nu este o muncă potrivită pentru toți câinii. Un câine de terapie trebuie să aibă un nivel de obediență ridicat, responsiv la stăpân, cât și la alți oameni, să inițieze interacțiuni cu aceștia, să fie manierat și, bineînțeles, să nu manifeste comportamente agresive sau să devină stresat în contexte noi sau diferite.
În ceea ce privește rasa, câinele de terapie nu este exclusiv un câine de rasă, deși anumite rase, precum labrador retriever sau golden retriever sunt cunoscute pentru calitățile care le recomanda sau descalifica pentru terapia și activitățile asistate de animale.
Nu în ultimul rând, câinele împreună cu conductorul canin trebuie să fie apți pentru a trece cu brio examenul de atestare.

Ce presupune atestarea ca și echipă TAA?

Odată deciși să vă pregătiți pentru obținerea atestării ca echipă de terapie asistată de animale, este necesar să știți faptul că procesul va cuprinde, în linii mari, următorii pasi:

  • Un proces de evaluare al câinelui;
  • Un program de dresaj al câinelui de la 6 până la 10 săptămâni;
  • Un modul de formare pentru conductorul canin;
  • Întărirea relației câine – conductor canin;
  • Pregătirea câinelui pentru atestare – câinele fiind supus unui proces de desensibilizare/decondiționare la diverși stimuli;
  • Vizite supervizate în cadrul instituțiilor în vederea familiarizării echipei cu medii terapeutice;
  • Testul final și evaluarea echipei de terapie;
  • Obținerea unui atestat pentru echipă de TAA;
  • Retestare periodică a echipei de terapie.

Ce animale folosește Asociația Dog Assist în activitățile sale?

Asociația Dog Assist oferă servicii de terapie și activități asistate de animale cu câini atestați sau aflați în pregătire pentru atestare. Pe lângă câinii atestați ce există în cadrul asociației, Dog Assist este susținută prin voluntarii săi, oameni și câini.
Majoritatea voluntarilor noștri lucrează alături de câinii lor. Totuși, există și voluntari care formează echipe TAA alături de câini voluntari. Aceștia din urmă sunt câini ce au stăpân, dar au fost înscriși ca voluntari pentru a avea activități în timpul liber :).

De ce sã fac parte din echipa Dog Assist?

Alături de noi vei putea…
– Să îți îmbini pasiunea pentru câini cu dorința de a-i ajuta pe cei de lângă tine;
– Să contribui la dezvoltarea unui domeniu nou în România;
– Să dobândești cunoștințe despre dresaj și cum să îți înțelegi mai bine câinele;
– Să dobândești experiență profesională;
– Să desfășori o muncă importantă pentru cei din jur;
– Să îți dezvolți propriile idei de proiecte în domeniul intervențiilor asistate de animale;
– Să faci parte dintr-o echipă tânără, plină de idei și codițe.

Cum se desfașoară o ședință de TAA?

Înaintea începerii ședintelor de terapie, în primul rând, are loc un proces de evaluare al beneficiarului în cadrul căruia se evaluează nivelul de dezvoltare al acestuia, dificultățile la nivel comportamental, socio-emoțional, nivelul de empatie față de animale a acestuia și atitudinile față de animalele de companie.

Mai apoi, pe baza informațiilor obținute, se întocmește un plan de intervenție personalizat cu obiective specifice în cazul fiecărui beneficiar. Obiectivele propuse pot fi abordate atât în cazul unor activități asistate de animale, precum și în cadrul unor programe de terapie asistată de animale.

Odată atinse obiectivele din cadrul planului de intervenție curent, are loc un nou proces de evaluare al beneficiarului care să permită stabilirea unor noi obiective în cadrul unui nou plan de interventie personalizat.

Cum se formează o echipă de terapie asistată de animale?

O echipă de TAA este formată din specialistul în terapie asistată de animale și câinele de terapie. Pentru a ajunge să fie câine de terapie atestat, câinele trece, pentru început, printr-un proces de dresaj de obediență și apoi, împreună cu conductorul canin va urma un program de pregătire, având ca scop final atestarea ca și echipă de terapie asistată de animale.

Trebuie totuși menționat faptul că, statistic vorbind, la nivel mondial doar 40% dintre câinii care trec examenul de obediență și participă la programul de formare pentru câini de terapie reușesc să promoveze probele finale de atestare.

Ce este un câine de terapie?

Curabitur arcu erat, accumsan id imperdiet et, porttitor at sem. Nulla quis lorem ut libero malesuada feugiat. Nulla quis lorem ut libero malesuada feugiat. Quisque velit nisi, pretium ut lacinia in, elementum id enim. Praesent sapien massa, convallis a pellentesque nec, egestas non nisi. Donec rutrum congue leo eget malesuada.

Îmi pot atesta cainele in cadrul Dog Assist ? Ce condiții trebuie să îndeplinească acesta?

Bineînțeles! Dog Assist te poate sprijini pe tine și pe patrupedul tău în pregătirea pentru a trece cu brio examenul de atestare ca și echipă TAA.
Totuși, trebuie avut în vedere faptul că trebuie să îndeplinite anumite criterii minime pentru începerea programului de astestare:

  • Câinele trebuie să aibă vârsta de minim 9 luni;
  • Câinele nu trebuie să manifeste comportamente agresive față de oameni sau alte animale;
  • Câinele trebuie să fie la un nivel de obediență rezonabil (șezi, culcat, așteaptă, vino aici);
  • Câinele ar trebui să fie sociabil, să accepte și să se bucure de interacțiunile cu oamenii;
  • Câinele trebuie să fie imunizat și deparazitat corespunzător vârstei.

In plus…
Certificatele de atestare obținute de către echipele TAA sunt unice și netransferabile.

Este câinele meu potrivit pentru TAA?

Câinii de terapie trebuie să fie prietenoși cu oamenii și să caute interacțiunea cu aceștia. De asemenea, este nevoie ca aceștia să fie relaxați în contexte diverse și să nu prezinte comportamente agresive față de oameni sau alte animale.

Dacă dorești să afli mai multe depre TAA și să formezi o echipă de TAA alături de patrupedul tău, modalitatea cea mai simplă de a afla dacă vi se potrivește acest lucru este ca animalul tău să fie evaluat pe către specialiști. Dog Assist îți poate oferi acest lucru, alături de sprijin în ceea ce privește munca în domeniul TAA.

Cum pot susține Asociația Dog Assist?

Activitățile Dog Assist pot fi susținute financiar prin donații din partea voastră. Donatorii pot alege să sponsorizeze un proiect, un beneficiar al asociației sau un animal care face parte dintr-o echipă TAA. Bineînțeles, puteți sprijini asociația prin voluntariat.
Pentru mai multe detalii, consultați rubrica Implică-te!

Pot fi voluntar în cadrul Asociației Dog Assist dacă nu am câine?

Bineînțeles. Există numeroase sarcini pe care cei fără câini pot să le îndeplinească, depinde de înclinațiile, pasiunile și creativitatea fiecăruia dintre voi.

Contacteaza-ne. Implica-te!

3 + 8 =