Asociația Dog Assist anunță vizita Alteței Sale Regale Principesa Maria a României. Vizita va avea loc în data de 8 noiembrie 2016, în Cluj-Napoca, la sediul asociației, în intervalul orar 12.15 – 13.15.

Alteța Sa Regală Principesa Maria, o iubitoare de animale și apropiată a cauzelor umanitare, își va petrece o oră în compania membrilor asociației, a câinilor de terapie, dar a și unor copii care beneficiază de terapie asistată de animale însoțiți de părinții lor.

Programul Alteței Sale Regale va cuprinde și o vizită a centrului pe care Asociația Dog Assist îl amenajează, lansarea oficială a acestuia urmând să aibă loc în curând. Prin centrul său, echipa Dog Assist își propune să fie astfel permanent prezentă în comunitate, prin programe de terapie asistată de animale, dar și de educare, prin conferințe, workshop-uri și alte activități de formare, dar și prin derularea de proiecte de cercetare.

„Vizita Alteței Sale Regale Principesa Maria ne bucură și ne onorează. Pentru noi, vizita Sa semnifică o apreciere și o recunoaștere a muncii noastre. De asemenea, ne bucurăm că prin activitățile noastre reușim să avem un impact pozitiv asupra oamenilor, iar acest impact este din ce în ce mai vizibil și recunoscut.” a declarat George Mosoia, președintele asociației.

Asociația Dog Assist este un ONG înființat în 2013, ce activează în domeniul terapiei asistate de animale. Colaborând cu factori instituționali, academici și din mediul ONG implementează programe de recuperare și educaționale în folosul comunității locale. Prin activitățile sale, aproximativ 150 de persoane beneficiază săptămânal de terapie și activități asistate de animale, individuale și de grup, implementate prin intermediul voluntarilor – specialiști instructori canini, psihologi, psihoterapeuți, kinetoterapeuți, medici veterinari, conductori canini și câini de terapie.