Oana scrie frumos și din suflet despre experiența sa la centrul Dog Assist 🙂
Vă lăsăm în compania unei lecturi sincere și persoanele și vă îndemnăm să urmăriți blogul Oanei, vă asigurăm că veți găsi și alte povești pe placul vostru.
Sneak peak:
”Bes şi Bruno m-au întâmpinat de îndată ce am intrat pe uşa centrului. Doi labradori frumoşi, unul negru, celălalt ciocolatiu. Bes m-a salutat dând din coadă şi s-a apropiat de mine vesel, dar liniştit, în timp ce Bruno sărea, făcea tumbe prin camera, apoi val vârtej venea spre mine şi se oprea doar dupa ce îşi lovea de câteva ori coada de picioarele mele. Mai târziu, în timp ce povesteam cu George şi Camelia în camera de tarapie, plină cu jucării, tot Bruno a fost cel care şi-a pus capul pe picioarele mele să-l mângâi şi, după alte câteva priviri insistente(eram nevoită să îl ignor ca să urmăresc conversaţia), mi-a dat cu lăbuţa peste genunchi, că da de, da de, o să îl bag în seamă. El e copilul de doi ani, mezinul care motivează copiii în kinetoterapie şi exerciţii de motricitate:
Să vezi zâmbetul unui copil, sau să vezi că un copil merge prima dată singur, că nu se sprijină de un om, şi merge doar ţinând hamul câinelui, care e doar suport moral, şi are probleme motrice şi îl doare când îşi ridică piciorul, dar el le face pentru că vrea să se plimbe împreună cu câinele,e fain!”
Articolul îl găsiți aici 🙂
