În data de 5 decembrie 2013, ora 11.00, la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, în cadrul Zilelor Internaționale ale Persoanelor cu Dizabilități, Asociația Dog Assist a organizat o conferință de presă cu ocazia lansării oficiale a asociației.
Ne-au fost alături la acest eveniment parteneri ai asociației, printre care amintim conf. univ. dr. Alina S. Rusu (Universitatea Babeș- Bolyai, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, catedra de Psihopedagogie Specială), conf. univ. dr. Adrian Roșan (Universitatea Babeș-Bolyai, Director al Departamentului de Psihopedagogie Specială), prof. univ. dr. Ioana Micluția (Departamentul de Psihiatrie al Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca), biolog drd. Vlad Vancia (director executiv al Zoo Parc Turda), Șef Lucrări dr. Ciprian Ober (Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj- Napoca), ing. Willi Landt (președinte chinotehnic Club Dresaj Canin România), dar și alți specialiști din domeniu.
După prezentările susținute de președintele asociației, George Mosoia, și partenerii asociației prezenți alături de noi, evenimentul a continuat în incinta Facultății de Psihologie cu demonstrații și activități asistate de câinii de terapie, Bailey, Bes și Dersou.